duminică, 30 octombrie 2011

PARCUL NATIONAL APUSENI

    Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României,in inima Transilvaniei,în partea central-nord-vestica a Muntilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud si Vladeasa la nord,in total insumand 75.784 ha.
    PNA cuprinde suprafete de pe teritoriul administrativ a trei judete(Cluj,Bihor si Alba) si proprietati apartinând la 25 de comune .Pe teritoriul PNAp sunt cuprinse  53 localitati si 3 sate de vacanta (Boga, Fântânele si Vârtop).
    Clima este tipica de munte, cu un climat aspru si capricios
    Marea atractie a Apusenilor o constituie formele carstice, ce acopera intreaga gama, aici fiind prezente campuri de lapiezuri si de doline, uvale si polii, platouri carstice si chei adanci, dar mai ales pesteri.
Dintre ele amintim Pestera Piatra Altarului ,Pestera din Valea Rea,Avenul V5 , Pestera Micula ,Pestera de sub Zgurasti, Pestera din Pârâul Hodobanei,Izbucul Tauz , Pestera Coiba Mare , Pestera Cetatile Ponorului  , Ghetarul Focul Viu , Pestera Onceasa , Ghetarul de la Vârtop , Pestera Rece ,
Sistemul Poienita-Humpleu , Pestera Ursilor, Ghetarul de la Scarisoara.
    În Parcul Natural Apuseni se poate patrunde de pe una dintre cele trei sosele care trec pe la periferia sa:
Oradea – Huedin – Cluj-Napoca (Nord),
Oradea – Beius – Deva (Vest) si
Stei – Câmpeni – Turda (Sud)
    In cuprinsul Parcul Apuseni exista doar cateva locuri de campare , dintre care 3 in judetul Bihor (in Poiana Glavoi – zona denumita "La Grajduri", in zona Cabanei Padis si pe Valea Sighistelului) si doua in judetul Cluj (la Ic Ponor si in zona Ponor-Runcu Ars).
Alte spatii de campare sunt oferite de catre intreprinzatori particulari, mai ales in judetul Alba, proprietari de pensiuni, sau localnici, pe terenuri proprietate personala, in zone intravilane (Garda de Sus, Boga).In campingul din Poiana Glavoi, situat in zona centrala a Parcul National Apuseni,
se afal si un refugiu Salvamont.
    Parcul National Apuseni ,este cu siguranta una din spectaculoasele atractii naturale ale tarii si nu numai.

    Merita vazuta atat vara cit si iarna.


 
   

sâmbătă, 22 octombrie 2011

PARCUL NATIONAL RETEZAT



Asezati in partea de vest a Romaniei, Muntii Retezat domina  de departe toata Valea Muresului si Muntii Apuseni.Cele peste 60 de varfuri  ce depasesc 2200 m  sunt grupate in jurul varfului Retezat ,de unde si numele muntilor.
Infatisarea masiva este si mai impunatoare daca privesti crestele Retezatului din Valea Streiului sau din frumoasa Tara a Hategului.El se inalta cu peste 2000 de metrii deasupra acestui bazin al Hategului, imaginea mai ales iarna ,fiind una demna de comparat cu cea pe care o ai cind vezi Alpii.
Varfurile semete, sub care zapada dainueste chiar si pina in luna iunie ,sunt marginite la miazanoapate de Tara Hategului ,iar spre miazazi de Valea Jiului si Valea Cernei.Suprafata ocupata de Muntii Retezat este de aproximativ 800 kmp,ei  intindindu-se din Tara Hategului pana sub Carpatii Olteniei ,din Valea Streiului pana la imbinarea cu Muntele Godeanu .
Frumusetea aparte a acestor munti o poti vedea doar daca esti acolo sus pe creste acolo unde sunt  82 de lacuri unul mai frumos ca altul , aproape toate de origine glacial,impreuna reprezentind 40% din lacurile glaciare ale Romaniei.Unele sunt cele mai mari din Carpati si sunt recunoscute de iubitorii de munte.
Lacul Bucura  , este cel mai mare lac alpin din tara cu o suprafata de aproximativ 11 ha si o adincime maxima de 16 m , Lacul Zanoaga cu o suprafata de 9.5 ha , al doilea ca  marime dar mai adanc ca primul(22.5 m)
Toate aceste frumuseti  si altele sunt cuprinse in :  Parcul National Retezat
Parcul are statut de arie naturala protejata de interes national si international ,iar din 1979 este cunoscut ca Rezervatie a Biosferei.
Aici se gasesc 1190 de specii de plante- peste o treime de speciile de plante din România, 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri , 185 de specii de păsări , 55 de specii de mamifere (dintre care 22 sunt ocrotite de lege) : lupi , ursi ,cerbi,mistreti,rasi ,dar si animale rare cum ar fi capra neagra , pisica salbatica, cocosul de munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte.
Accesul in Parcul National Retezat este accesibil din doua directii: Depresiunea Hategului si Valea Jiului,respectiv  din Hateg spre comuna Salasu de Sus pana la Carnic si Petrosani spre Campu lui Neag. Pentru iubitorii de ski ,de vizitat ar mai fi si statiunea Riusor pe ruta Hateg-comuna Rau de Mori
Parcul National Retezat este o minune care merita sa fie vizitata.


duminică, 16 octombrie 2011

PARCUL NATIONAL CHEILE NEREI



Valoros obiectiv turistic , situat in judetul Caras Severin,la limita sud-vestica a Romaniei, în sudul Munţilor Aninei,având o suprafaţă de 36758 ha, Parcul National Cheile Nerei,este formata dintro zona carstică pe cursul mijlociu al râului Nera  şi cursul pârâului Beu spre amonte,  Lacul Dracului,  Cascadele Beuşniţei, lacul Ochiul Beului, Cascada Şuşara.Parcul   cuprinde 6 rezervaţii declarate şi una propusă cu regim strict de protecţie:
           Cheile Nerei-Beuşniţa, Valea Ciclovei-Ilidia, Cheile Suşarei, Bigăr, Liciovacea, Ducin.
Parcul Naţional Cheile Nerei se numără printre cele 13 existente în ţară, iar Rezervaţia  Cheile Nerei-Beuşnita, printre cele 34 de rezervaţii naturale. Aici se gasesc formaţiuni carstice şi numeroase specii unicat de mare valoare,care traiesc intr-un climat temperat continental cu influente mediteraneene, Printre animalele întâlnite  în acest areal amintim: ursul, cerbul carpatin, căprioara, mistreţul, vidra, bursucul, jderul de stâncă, jderul de copac.
          Cheile Nerei sunt o formaţiune de tip chei de-a lungul râului Nera în judeţul Caraş-Severin, între localităţile Sasca Română şi Şopotul Nou. Distanţa pe care se întind cheile este de circa 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise. Accesul la chei se face printro  poteca turistică marcată .
            În partea estică  a cheilor găsim , Lacul Dracului, care este  un lac carstic declarat  monument al naturii  ,din Munţii Locvei, care are o culoare aparentă albastru-verzuie, diametrul de 20 m şi o adâncime de 9,3 m, fiind format prin prăbuşirea tavanului peşterii alăturate şi alimentat prin fisurile carstice.
Lacul Dracului este alimentat de ploi, dar si  de apele Nerei  printr-un sistem de canale subterane, sau prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii. În punctul de adâncime maximă a lacului (-12 m), speologii scafandri au descoperit  (1981) o galerie înecată care pătrundea în masivul fisurat. După parcurgerea a 25 m, au ieşit din apă într-o frumoasă sală, în care calcarul alb şi spălat alterna cu straturi negre de silex. S-au descoperit de asemenea, stranii forme de coroziune, posibile numai în mediul subacvatic, dar şi trunchiuri de arbori şi forme mai rare de viaţă.
Peştera Lacul Dracului are lacul chiar la una dintre intrări. Cealaltă intrare fără nici o legătură cu lacul întâlneşte galeria principală după 20 de metri.Galeria peşterii are aproximativ 70 m lungime şi este lipsită de formaţiuni speologice specifice. În timpul ploilor abundente galeria este inundată complet, neputând fi vizitată.
Ansamblul este considerat monument al naturii. 
            Din partea vestică se poate ajunge la succesiunea de cascade, (din care cea mai mare are peste 5 m înălţime) de pe Râul Beu în amonte de lacul Ochiul Beului, numita Cascadele Beuşniţei.Acestea au luat naştere prin actiunea apei timp de milenii în substratul (solul) calcaros.    Calcarul dizolvat de apă a fost depus straturi-straturi de-a lungul cursului râului, formând tuful calcaros, rocă moale si permeabilă ce a permis modelarea a nenumărate forme, mini-baraje, ochiuri de apă şi cascade succesive.
 Situate în zona de protecţie strictă cu statut de rezervaţie naturală din cadrul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa din judeţul Caraş-Severin, Cascadele Beuşniţei reprezintă un fenomen unic, un adevărat monument al naturii, şi un obiectiv de însemnată valoare turistică, geologică si peisagistică.
            Ochiul Beului este un lac natural cu o suprafata de 284 m2, care este alimentat de un izvor subteran . Adancimea maxima este de 3,6m. Apa transparentă, verzuie-albastră, nu îngheaţă niciodată, iar iarna găzduieşte raţe sălbatice şi alte păsări migratoare. Ea lasă să se vadă fundul stâncos .
            Sunt destule motive de a vizita acest colt de rai c,hiar si acum in aceasta parte a anului , cand vremea rece de afara de imbie sa stai mai mult in casa ,decat in natura.


 




 


sâmbătă, 8 octombrie 2011

Remember Steve Jobs


         Chiar daca nu are nicio legatura cu tema acestui blog , nu poti sa treci mai departe , si sa nu te gandesti ca aceste ganduri nu puteau fi exprimate daca nu exista el: Steve Jobs.
    Steve Jobs si-a dedicat întreaga existenta îmbunatatirii calitatii vietii. Si-a pus amprenta asupra multor industrii: a computerelor personale, a telefoanelor mobile, a muzicii, a furnizarii de internet, a cinematografiei,cea de media si cea de publishing .Este greu sa pui in balanta care din  creatiile lui Jobs ne-au usurat sau înfrumusetat viata: computerul, iPod-ul, iPhone-ul, iPad-ul. Dispozitive carora poate nu le acordam prea multa atentie, dar care ne-au schimbat viata.
    Fondatorul Apple si cel care, pâna acum sase saptamâni, a gândit fiecare miscare a companiei si ne-a adus  computerele Mac, aparatele iPod, telefoanele iPhone si tabletele iPad. Dar pentru Jobs nu a fost de ajuns. A mers mai departe si a început sa revolutioneze industriile carora chiar el le pusese bazele. A fost cazul tabletei electronice, un dispozitiv care a revolutionat piata computerelor personale si a industriei media.
    A fost comparat cu mari savanti sau oameni de cultura ai lumii :Leonardo da Vinci sau Thomas Edison , cu Albert Einstein sau Michelangelo .
Cu ori cine l-ai compara un lucru observi:Steve Jobs a fost unic.A schimbat vietile a milioane de oameni.
    In timpul primul sau pas în cadrul Apple a pus bazele revolutiei computerelor personale. Chiar daca aparatul Apple II, pe care l-a elaborat în 1977 alaturi de Steve Wozniak, nu era primul computer produs în masa, el a avut cel mai mare impact.În 1984, a continuat sa schimbe fata industriei. A lansat computerul Macintosh, primul computer care a folosit un mouse si o interfata grafica pentru utilizator. Interfata pe care o utilizam acum. Dupa 1985, urmatorul pas in cariera sa afost compania NeXT, cu care  a elaborat un sistem care, ulterior, s-a transformat în excelentul sistem de operare Macintosh, numit OS X, si, totodata, sistemul de operare pe baza caruia opereaza acum telefoanele mobile iPhone, numit iOS.Tot atunci, Jobs a cumparat Pixar, o companie de animatie mica, pe care a transformat-o în unul dintre cele mai de succes studiouri cinematografice din lume. A schimbat industria cinematografiei pentru totdeauna prin elaborarea filmelor de animatie.
    La sfârsitul anului 2001, a introdus aparatele iPod, prin care a schimbat industria muzicala. A creat cel mai de succes serviciu de muzica digitala: iTunes. Revolutia iPhone, lansat în ianuarie 2007, a schimbat regulile celei mai dinamice piete din lume: cea a telefoanelor mobile.iPad, prima tableta electronica din lume, pe baza careia au fost elaborate ulterior toate aparatele de acest fel, a aparut în martie 2010. Acum, tableta este în plin proces de a înlocui laptopurile, spun specialistii din industrie.A creat cel mai mare magazin de aplicatii din lume, App Store, unde pot fi gasite peste 500.000 de aplicatii pentru toate terminalele Apple.
    Recent, întreaga industrie a tehnologiei a suferit înca o revolutie marca Jobs: iCloud, care ofera clientilor Apple posibilitatea sa aiba un singur spatiu de stocare , pe care îl pot accesa de pe orice dispozitiv Apple.
Pentru toate aceste ,si nu numai, nu poti sa treci peste aceasta nefericita zi si sa nu te gandesti cu piosenie, cum era viata noastra  daca  nu era Steve Jobs

R.I.P  Steve !



Sursa  :  http://www.adevarul.ro/financiar/Indiferent_de_pe_ce_citesti-multumeste-i_lui_Steve_0_567543334.html

duminică, 2 octombrie 2011

Cluj-Napoca . Reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete


Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat astăzi împreună cu primarul Clujului, Sorin Apostu, un contract de finanţare a proiectului “Reţea de self – service de închiriere de biciclete”, premieră naţională, în valoare de peste 4 milioane de euro,
Prin proiectul „Reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete”, Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia clujenilor un sistem gratuit de staţii de biciclete, pentru a crea o alternativă de mobilitate urbană.
Din orice punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, ridicând o bicicletă din una dintre cele 50 de staţii şi lăsând-o la sosire în cea mai apropiată staţie de unde au treabă. Totul pe baza unui card emis la cerere care permite ridicare din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire. Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, dintre care 43 în municipiul Cluj-Napoca, 7 staţii în comunele Apahida şi Floreşti, şi vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete.
Proiectul prevede şi construirea de piste pentru biciclete, urmând să mai fie create în jur de 15,4 km de piste noi în Cluj-Napoca, Apahida şi Floreşti, care se vor adăuga celor 4,6 km existenţi.
Reţeaua de staţii self-service va fi gestionată cu ajutorul unui sistem de localizare care va permite identificarea în timp real a încărcării fiecărei staţii de biciclete.
Clujenii vor afla online care este locaţia potrivită pentru procurarea bicicletelor sau returnarea acestora. În cazul în care cetăţeanul observă că în locaţia dorită nu sunt disponibile biciclete se poate îndrepta către locaţia cea mai apropiată care are biciclete disponibile
Primăria va pune la dispoziţia clujenilor, în prima fază, 6.000 de cartele vor fi disponibile gratuit clujenilor pentru utilizarea închirierea bicicletelor.